"Şcoala de vară - Piaţa de capital, 2024 - Impactul sustenabilității climatice asupra strategiei de dezvoltare a companiilor"
Adoptarea Directivei privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor reprezintă angajamentul reînnoit al UE de a antrena și responsabiliza conducătorii companiilor, deopotrivă executivi sau neexecutivi, pentru integrarea sustenabilității în modelele de afaceri ale companiilor.
Cursul își propune să furnizeze participanților instrumente și metode de evaluare a impactului sustenabilității climatice asupra activității companiilor precum și tipuri de acțiuni pe care companiile ar trebui sa le adopte pentru integrarea sustenabilității în modele de afaceri ale companiilor pe care le conduc.
Prin utilizarea acestor instrumente și metode de evaluare, participanții pot descoperi oportunități de a dezvolta produse noi, de a crea noi piețe de desfacere și de a accesa finanțare mai ieftina.
La finalul cursului, participanții vor dobândi și dezvolta competențe cu privire la:
• Înțelegerea conceptelor de schimbări climatice, economie circulara și categoriile de riscuri și oportunități asociate
• Cunoașterea proceselor si mecanismelor utilizate pentru gestionarea riscurilor și utilizarea oportunităților
• Utilizarea sistemului de management al performantei ca instrument eficient de implementare a strategiilor de sustenabilitate
• Înțelegerea impactului utilizării instrumentelor de mai sus asupra modelelor de afaceri și beneficiile pentru companii
- Administratori, membri în consiliile de supraveghere, directori cu mandat, în general persoane din conducerea executivă - persoane care, potrivit actelor constitutive și/sau hotărârii structurilor statutare ale unei entități reglementate, sunt împuternicite să conducă și să coordoneze activitatea curentă a acesteia şi sunt învestite cu competența de a angaja răspunderea societății
- Persoane ce dețin poziții management de mijloc și de linie
- Persoane cheie din companii incluzând fără a se limita la: persoane de evaluare și administrare a riscurilor/ managementul riscurilor; control intern/ conformitate; audit intern; actuari, etc.
- Persoane din cadrul instituțiilor de reglementare și supraveghere
- Ce aduce nou Directiva Europeana privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor
- Schimbările climatice, riscurile și oportunitățile aferente
- Economia circulară
- Sistemul de management al performantei bazat pe sustenabilitate
- Modelul de guvernanță integrată și beneficiile utilizării acestuia asupra dezvoltării afacerilor
Simona Fătu este director executiv și neexecutiv cu peste 15 ani de experiență în structurile de conducere ale unor companii din industria financiară, energetică, resurse minerale și de real estate. În 2021, a deținut funcția de secretar de stat fiind responsabilă de managementul portofoliului de companii la care Ministerul Economiei era acționar. Domeniile sale de expertiză includ fără a se limita la management și guvernanță corporativă, strategie de afaceri, management strategic, finanțele societății și managementul relației cu părțile implicate. În prezent îndeplinește funcția de președinte al Asociației Administratorilor Independenți și este membru în Boardul ecoDa, Brussels- Federația Institutelor directorilor neexecutivi din UE. Simona a obținut o certificare în “Board Practice and Directorship” de la Școala de Afaceri Henley a Universității Reading din Marea Britanie și este lector asociat la Institutul de Studii Financiare și Envisia Boards of Elites în cadrul cărora predă cursuri de guvernanță corporativă. A scris mai multe articole despre rolul și responsabilitățile membrilor din consilii.