Specialistul de daune şi procedurile interne specifice activităţii sale
Specialiştii de daune cât şi celelalte categorii de angajaţi au obligaţia profesională faţă de angajator cât şi morală faţă de ei înşişi de a se perfecţiona continuu şi de a adăuga noi cunoştinţe celor deja dobândite astfel încât să livreze plusvaloare în activitatea pe care o desfăşoară.
Prin modul în care îşi folosesc cunoştinţele acumulate şi acţionează sau nu acţionează, devin responsabili de contribuţia pe care o aduc sau de vulnerabilitatea pe care o introduc în organizaţia în care activează.
Să ofere cursanţilor:
- actualizarea şi sedimentarea procedurilor interne din cadrul departamentelor de daune care impactează activitatea de constatare şi lichidare a dosarelor de daună;
- informaţii privind riscurile operaţionale gestionate de Sistemul de Control Intern de către specialiştii de daune;
- informaţii privind activităţile pe care le pot întreprinde specialiştii de daune în vederea reducerii ratei de daună;
- familiarizarea cu politica de protecţie a drepturilor şi intereselor consumatorilor;
- adaugarea de cunoştinţe şi abilităţi noi în domeniul prezentat;
- posibilitatea dezvoltării unei culturi a onestităţii şi a comportamentului etic în cadrul organizaţiei în care îşi desfăşoară activitatea;
Cursul se adresează fără a fi limitativ:
- specialiştilor cu atribuţii de constatare daune, avizaţi de către A.S.F., în cadrul procesului de formare profesională continuă;
- lichidatorilor interesaţi în perfecţionarea cunoştinţelor teoretice/practice;
- personalului antifraudă;
- specialiştilor departamentelor tehnice din cadrul asigurătorilor sau al intermediarilor principali;
- oricărei persoane interesate de dobândirea informaţiilor aferente programului educaţional;
1.Expunerea obiectivelor cursului
2.Prezentarea teoretică a noţiunilor ce vor face obiectul cursului
3.Istoric asigurări
4..Proceduri interne în cadrul departamentelor de daune
4.1.Procedura de constatare a daunelor
4.2.Procedura de lichidare a daunelor
4.3.Procedura privind constituirea şi actualizarea rezervelor de daune
4.4.Procedura privind identificarea, înregistrarea şi recuperarea regreselor active
4.5.Procedura privind înregistrarea şi prelucrarea regreselor pasive
4.6.Procedura privind soluţionarea pe cale amiabilă a despăgubirilor în cazul vătămărilor corporale sau al decesului
4.7.Procedura privind încheierea de convenţii cu unităţile service
4.8.Alte proceduri interne specifice activitatii de daune
5.Protecția consumatorilor, gestionarea petițiilor și educația financiară
5.1.Principii generale privind politica de protecție a consumatorilor ( la nivelul ASF )
5.2.Procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare
6.Sistemul de control intern și riscurile asociate cu activitatea specialistului de constatare şi lichidare daune – riscurile operaţionale
6.1.Consideraţii generale privind sistemul de control intern
6.2.Riscuri identificate în cadrul departamentelor de daune
6.3.Exemple
7.Rata daunei şi modalitatea în care specialistul daune o poate influenţa
7.1.Considerații generale
7.2.Formula de calcul a ratei daunei și explicitarea termenilor
7.3.Rata daunei agregată la nivel de companie, sucursală, clasă de asigurare, produs
7.4.Exemple de calcul
7.5.Cum poate acţiona specialistul de daune pentru reducerea ratei daunei
8.Frauda în asigurările generale
8.1.Considerații generale privind frauda
8.2.Frauda la subscriere. Exemplificare
8.3.Frauda la vânzare. Exemplificare
8.4.Frauda la daune. Exemplificare
9.Avertizori pentru identificarea fraudelor folosiți în piața din România
9.1.Considerații generale privind avertizorii de fraudă
9.2.Prezentarea categoriilor de avertizori pentru asigurările generale care se referă la: perioadă de timp; auto păgubit/asigurat; păgubit/asigurat/martori;
nivel despăgubire; documente prezentate; etc.
10.Cei 3 T: Team – Tools – Technology
10.1Team – Echipa de prevenire şi investigare a fraudelor
10.2.Tools – Instrumente
10.3Technology – Tehnologie
10.4.Actiuni pentru descurajarea fraudei
Ovidiu Vadean este absolvent al Facultatii de Transporturi, sectia Autovehicule Rutiere si al unui program de Master in cadrul ASE cu specializarea Produse Finaciare in Asigurari, Cu o experienta de peste 23 de ani in asigurari a parcurs pasii carierei de inspector , sef serviciu, director, acumuland experienta in domenii precum: daune, antifrauda, sistem de control intern, reasigurari, etc. Ovidiu a fost o perioada indelungata membru in Comitetul Director al BAAR cat si Presedinte al acestei asociatii si membru in Comitetul Director al FPVS, activitati ce au contribuit la acumularea unei bogate experiente profesionale.
Investiția include suport de curs online de tipul share screen si suport din partea trainerului pe durata parcurgerii cursului, precum si diploma de participare, taxa pentru validarea și înregistrarea creditelor