Manager al sistemelor de management al calității

Data început
Data finalizării
Nr. de ore
11
Nr. de credite
0
Detalii curs

Principalul scop al activității de manager al sistemului de management al calității, și implicit, a sistemului de management al calității, este de a îndeplini cerințele clienților și de a le depăși așteptările, prin prestarea proceselor de calitate.

Cursul va fi organizat online prin intermediul Zoom (prin trei sesiuni de curs) în datele: 04.02.2025 - 05.02.2025- 03.02.2025 , în intervalul orar: 12.00-15.30.

Astfel, cei care vor absolvi cu succes cursul vor învăța să coordoneze, să motiveze și să susțină echipele implicate în cadrul îmbunătățirii proceselor, practicilor și serviciilor organizației.

Printr-un curs interactiv, cu aplicații practice și teoretice, participanții vor fi implicați în activitatea de construire și dezvoltare a unui sistem de management centrat pe nevoile consumatorului final, și vor fi capabili de a pregăti programe de calitate prin intermediul cărora vor putea eficientiza procesele din organizație.

Obiectivul cursului
  • Familiarizarea cursanților cu metodele și tehnicile de management al calității;
  • Dezvoltarea și susținerea unui sistem de management al calității în corelație cu standardele specificate, cerințele de acreditare și cerințele de business ale organizației;
  • Crearea unei gândiri analitice îndreptată înspre dezvoltarea de bunuri și servicii lipsite de risipă;
  • Însușirea noțiunilor cu privire la principalele arii ale unui sistem de management al calității: standardele calității, proces de audit, vocea clientului, recunoașterea costurilor calității, etc;
  • Dezvoltarea unei gândiri bazate pe caracteristici de leadership și creare de obiective de calitate;
  • Încorporarea unei culturi de îmbunătățire continuă în întreaga organizație.
Grup țintă

Cursul se adresează tuturor persoanelor din mediul public sau privat, care vor să profeseze în cadrul departamentelor de calitate, persoanelor care vor să cunoască principalele metode prin care pot îmbunătăți procesele din cadrul organizațiilor, și implicit, celor care dețin deja funcții de conducere și doresc să-și dezvolte abilitățile prin implementarea tehnicilor și metodelor de eliminare a risipei din procese.

În plus, cursul este destinat și persoanelor care doresc să-și înceapă parcursul profesional în domeniul managementului calității.

Cursanții sunt persoane cu studii medii sau superioare, absolvite sau în curs de absolvire, care doresc să obțină o diplomă de participare în cadrul cursului de ”Manager al sistemelor de management al calității”.

Tematica
  • Evoluția calității; Managementul calității; Managementul calității totale;
  • Prezentarea și caracterizarea sistemului de management al calității (prezentarea principalelor caracteristici ale sistemului de management al calității);
  • Leadership-ul în contextul sistemului de management al calității;
  • Standarde de calitate (evoluția standardelor de calitate, principalele organizații implicate în elaborarea standardelor, avantajele adoptării standardelor de calitate, tipuri de membrii ISO, standardul de calitate aferent sistemelor de management al calității - ISO 9001:2015, prezentarea celor 10 secțiuni ISO 9001:2015);
  • Obținerea certificării ISO 9001:2015 (cum obținem certificarea ISO 9001:2015, exemplu de certificat ISO 9001:2015 oferit de o companie acreditată RENAR);
  • Procesul de audit (exemple de activități derulate în timpul auditului, principalele părți implicate în timpul auditului, tipuri de audit aferente unui sistem de management al calității);
  • Metode de analiză și recunoaștere a vocii clientului (exemple privind modul în care putem observa nevoile și cerințele clienților);
  • Dezvoltarea produselor și serviciilor în funcție de nevoile clienților – studiu de caz Excel: modelul KANO (clasificarea tipurilor de nevoi ale clienților);
  • Planificarea calității. Funcția QFD (Quality Function Deployment) – studiu de caz: Excel QFD
  • Modele ale managementului calității: Lean Management și Six Sigma (prezentarea tipurilor de risipă – cum le recunoaștem și cum le putem reduce/elimina, metode de reducere a variației din procese și de diminuare a costurilor);
  • Importanța protecției datelor (GDPR) în cadrul sistemelor de management al calității (prezentare GDPR, principalele părți implicate, tipuri de date GDPR, exemple de situații în care o companie poate fi anchetată pentru încălcarea GDPR);
  • Instrumente și tehnici ale managementului calității (studiu de caz: Excel - Diagrama Pareto, Diagrama Fishbone, Excel - Diagrama de corelație, Diagrama relațiilor, Diagrama Afinității – aplicații practice);
  • Costuri asociate cu sistemul de management al calității (exemple – costuri asociate cu calitatea și costuri asociate cu lipsa calității);
  • Instrument de cercetare multidimensional – studiu de caz: Excel – SERVQUAL (comparație între percepțiile și așteptările clienților; cum putem recunoaște situațiile în care așteptările depășesc percepțiile și ce metode putem aborda pentru a diminua astfel de cazuri);
  • Analiza FMEA (studiu de caz: metode de analiză a potențialelor riscuri care pot să apară la un produs sau serviciu înainte ca acesta să ajungă la clientul extern).
Nume Trainer
Ruxandra BOGHIAN
Detalii Trainer

Conferentiar Universitar Doctor în cadrul Academiei de Studii Economice (A.S.E.) din București și formator autorizat, cu specializare în sistemul de management al calității din cadrul întreprinderilor publice și private, expert Excel și specialist în folosirea tehnologiei informației, având o experiență de peste 8 ani în formarea adulților.

Experiența acumulată în cadrul sistemelor public și privat și în folosirea tehnologiei informației, împreună cu activitatea întreprinsă în multiplele proiecte de cercetare în care a luat parte ca cercetător și referent monitorizare sustenabilitate, au conturat profilul unui specialist desăvârșit în Managementul Calității și al utilizării tehnologiei informației. Activitatea de cercetare în domeniul Managementului Calității și a tehnologiei informației este vastă, incluzând peste 35 articole și lucrări de specialitate.

Investiție

Investiția include suport de curs online de tipul share screen și suport din partea trainerului pe durata parcurgerii cursului, precum și certificatul de participare.

Preț cu TVA
825.00 RON
Serie Certificat
MSMC
Fara TVA
Nu