Școala de Asigurări 2022, ediția a V-a

Data început
Data finalizării
Nr. de ore
2
Nr. de credite
0
Detalii curs

Școala de Asigurări 2022 este un eveniment gratuit, aflat la a cincea ediție, care este adresat în special persoanelor din domeniul distribuției de asigurări și/sau reasigurări, fiind însă util şi altor persoane interesate de sesiuni cu valoare adăugată. Înscrierile la acest eveniment organizat de ISF în parteneriat cu UNSICAR se fac pe mail la adresa evenimente@isf.ro în ordinea sosirii lor. Numărul de locuri la acest eveniment este limitat.

Obiectivul cursului

Pornind de la obiectivele ISF cu privire la organizarea de activități de informare în domeniul financiar de tipul: seminariilor, conferințelor și colocviilor, schimburilor de experiență, sesiunilor științifice interne sau cu participare internațională, în domeniul asigurărilor, pensiilor private, instrumentelor și investițiilor financiare și intermedierii în aceste domenii, am identificat necesitatea organizării unui eveniment care să aducă la aceeași masă practicieni și teoreticieni din aceste domenii de activitate.

Grup țintă

LOCURILE DISPONIBILE PENTRU ȘCOALA DE ASIGURĂRI , Ediția a IIIa, AU FOST OCUPATE. VĂ AȘTEPTĂM LA URMĂTOAREA EDIȚIE.

VĂ MULȚUMIM!

 

 

Școala de Asigurări este un eveniment adresat în special ocupațiilor reglementate la nivelul sectorului asigurări, domeniul distribuției de asigurări și/sau resigurări, fiind însă util şi altor persoane interesate, oferind sesiuni cu valoare adăugată pentru participanţi.

Tematica

Tema evenimentului este "Ghid prelucrarea datelor pentru brokeri".

Agenda evenimentului

  1. Cele 6 principii de protecție a datelor;
  2. GDPR: un rezumat al modificărilor cheie;
  3. Responsabil cu protecția datelor;
  4. Temeiurile prelucrării datelor- spețe;
  5. Notificări de confidențialitate - spețe.
Investiție

Acces gratuit pentru persoanele înscrise în Registrul intermediarilor.

Preț cu TVA
0.00 RON
Serie Certificat
SDA