Guvernanţa Corporativă „între prevederi legale şi coduri de bune practici” – analiză aprofundată
Cursul va avea loc online, prin intermediul Aplicatiei Zoom, intre orele 9.30- 13.30, atât in data de 12, cât şi în data de 13 mai a.c..
Trăim într-o perioadă în care cuvântul de ordine este “supra-reglementarea“. Sunt multe directive emise de Uniunea Europeană implementate sau ce urmează fi implementate la nivelul statelor membre şi care, indiferent de conţinutul de bază, includ elemente ce abordează şi aspecte legate de conducerea companiilor ce activează într-o piaţă reglementată sau care, într-un fel sau altul, sunt de interes public (ţin de protecţia investitorilor, deponenţilor, etc). Dacă luam în considerare faptul că există prevederi detaliate cu privire la conducerea societăților şi în legea fundamentală a societăţilor, legea 31/1990, o să constatăm că, raportat la totalitatea reglementărilor specifice există o mulţime de situaţii în care fie intâlnim interpretări diferite ale aceluiaşi concept, fie sunt stabilite reguli diferite pentru aceeași condiție. Toate acestea susţin necesitatea realizării unui efort de armonizare şi personalizare a politicilor și reglementărilor interne ale societăţii vizate.
Cursul aduce în discuţie tehnici de armonizare a politicilor şi regulamentelor interne ale Societăţii în condiţiile respectării bunelor practici de guvernanţă corporativă elaborate de instituţii precum OECD, IFC, EBRD şi alte organisme similare dar şi în condiţiile respectării cadrului legal din domeniul pieţelor financiare în materie de principii de guvernanţă corporativă aplicabil entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
La finalul cursului, participanţii vor dobândi şi dezvolta competenţe cu privire la:
-
Rolul şi răspunderile conducerilor executive, neexecutive respectiv de supraveghere
-
Regulile ce trebuie stabilite pentru o funcţionare adecvată şi eficientă a Board-ului
-
Conceptul şi modalitatea de delegare a atribuţiilor şi competenţelor
-
Administrarea riscurilor şi responsabilitatea privind controlul intern
-
Atribuţiile şi modul de lucru al comitetelor consultative de audit şi de nominalizare şi remunerare
-
Reguli de etică şi integritate; Conflictul de interese şi tranzacţiile cu afiliaţi şi părţi interesate
-
Beneficiile unei bune guvernanţe
-
Administratori, membrii în consiliile de supraveghere, directori cu mandat, în general persoane din conducerea executivă - persoane care, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârii structurilor statutare ale unei entităţi reglementate, sunt împuternicite să conducă şi să coordoneze activitatea curentă a acesteia şi sunt învestite cu competenţa de a angaja răspunderea societăţii
-
Persoane care dețin poziții de ”middle management” şi care ţintesc ocuparea unor funcţii de administrator/director executiv
-
Persoane cheie din companii incluzând fără a se limita la: persoane de evaluare şi administrare a riscurilor/ managementul riscurilor; control intern/ conformitate; audit intern; directori de investiţii, din cadrul administratorilor de fonduri de pensii private; actuari, etc.
-
Persoane din cadrul instituţiilor de reglementare, supraveghere şi control care, în cursul activității au nevoie să înțeleagă rolul şi gradul de separare a responsabilitaţilor la nivelul structurilor de conducere ale companiilor pe care le supervizează.
-
Atribuţiile şi responsabilitaţile structurilor de conducere din perspectiva legală, conform reglementărilor din Romania
-
Rolul structurilor de conducere din perspectiva părţilor interesate
-
Compoziţia Board-ului
-
Agenda Board-ului
-
Funcţiile specializate ale Board-ului (nominalizare/remunerare; audit/managementul riscurilor)
-
Desfăşurarea sedinţelor de Board si a comitetelor
-
Evaluarea activităţii Board-ului
-
Obligaţii de raportare
Simona Fătu este un manager experimentat având o experienţă de peste 13 ani în conducerea executivă şi neexecutivă a unor societăţi mari din domeniul financiar, energetic, extractiv, de producere şi comercializare de produse alimentare.
Aceasta a deţinut pe parcursul mai multor ani, funcţia de președinte al comitetului de audit în cadrul Electrica Distribuţie Transilvania Sud, cea de președinte al comitetului de nominalizare şi remunerare în cadrul Societății Naționale a Sării SA. şi funcţia de ofiţer de conformitate în cadrul grupului financiar Raiffeisen.
Absolventă a Academiei de Studii Economice a predat cursuri de pieţe de capital în cadrul ASE cât şi în cadrul unui program de formare profesională adresat managerilor companiilor listate.
Investitia include suport de curs online de tipul share screen si suport din partea trainerului pe durata parcurgerii cursului, precum si diploma de participare.