Subscrierea în asigurările de viață
Cursul se va desfășura în perioada 2-3 noiembrie, în intervalul orar 9:00 - 13:30 (total 8 ore - 30 min pauza)
Programul „Subscrierea în asigurările de viață. Noțiunile de bază în asigurările de viață individuale” se adresează persoanelor care doresc dezvoltarea unei cariere în domeniul underwritingului/evaluării riscului în asigurările de viață. Obiectivul cursului „Noțiunile de bază în asigurările de viață individuale” este de a înțelege scopul evaluării riscului în activitatea de asigurare, de a stăpani terminologia curentă în domeniu, de a cunoaște modalitățile de selecție a riscurilor și de a dobândi competențe primare în underwriting-ul medical și non-medical.
Programul este împărțit în sesiuni teoretice și sesiuni practice – studii de caz. Exercițiile practice vor fi atât individuale, cât și pe echipă, cu feed-back din partea lectorului.
La finalul programului, participanții vor înțelege rolul underwriter-ului în evaluarea corectă a riscurilor preluate de către companie, în cazul asigurărilor de viață, își vor fi însușit cunoștințele esențiale în materie de underwriting (selecția și evaluarea primară a riscurilor medicale, ocupaționale, financiare, rezidențiale) și vor percepe influența procesului de subscriere asupra rezultatelor companiei de asigurări de viață.
Programul cursului „Subscrierea în asigurările de viață. Noțiunile de bază în asigurările de viață individuale” se adresează:
- angajaților din societățile de asigurare;
- angajaților din societățile de intermediere în asigurări.
Principalele teme abordate:
1.Necesitatea selecției riscului
2. Etapele selecției riscului
3. Analiza cererii de asigurare și a documentelor anexe
4. Factorii de risc medical
5. Bolile cu cel mai mare impact asupra speranței de viață
6. Factorii de risc non-medical
7. Instrumente de subscriere
Certified Medical Underwriting Specialist (C.U.S.) acreditat de The Chartered Insurance Institute (C.I.I.), U.K., organizație profesională a specialiștilor din industria asigurărilor și serviciilor financiare.
Absolventă a Facultații de Psihologie, Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București, Cecilia Adelina BURLACU și-a început cariera ca underwriter la AIG Life, acum Metropolitan Life, în anul 2000. A participat la numeroase cursuri de specialitate în străinătate și a adăugat experienței profesionale arii precum evaluarea daunelor și managementul produselor de asigurare.
Investitia include suport de curs online de tipul share screen si suport din partea trainerului pe durata parcurgerii cursului, taxa de credite, precum si diploma de participare.
”Concis, cu example interesante din experiente similare si totodata diferite, profesionist.”
”Un curs bine structurat, din care am avut ce invata.”
”Un curs cu informatii utile si la subiect.”