Obţinerea celui mai bun rezultat
În cadrul programului vor fi abordate aspecte legate de dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor de obţinere a celei mai bune execuţii pentru client conform prevederilor MiFID II.
În cadrul programului participanţii vor beneficia şi de identificarea, analizarea şi ilustrarea cu exemple practice aspecte importante implicate de această problematică.
Cursul va fi organizat pe parcursul prin intermediul aplicației ZOOM în intervalul orar: 14.00-18.00.
La finalul programului participanţii vor putea să:
- evalueze factorii şi criteriile de execuţie;
- interpreteze nivelul de lichiditate al diferitelor instrumente financiare/locuri de tranzacţionare;
- adopte decizii privind gestiunea ordinelor de tranzacţionare în vederea obţinerii celui mai bun rezultat;
Programul se adresează personalului din cadrul firmelor de investiții şi instituțiilor de credit care oferă informații clienților în legătură cu produse de investiții, servicii de investiții sau servicii auxiliare.
- Când, Ce şi Cum Evaluăm cea mai buna execuţie/rezultat.
- Tipurile şi caracteristicile instrumentelor financiare
- Tipurile şi caracteristicile locurilor de tranzacţionare
- Interpretarea lichidităţii instrumentelor/locurilor de tranzacţionare
- Metode de punere în aplicare a factorilor şi criteriilor de execuţie
- Procesul de monitorizare a aplicării “best execution”
- Obligaţii de transparenţă
Dl. Paul BARANGĂ – licențiat în studii juridice și economice, are o experiență de peste 15 ani în domeniul pieței de capital, ocupând diferite funcții de conducere atât în cadrul C.N.V.M./A.S.F. cât și în diferite instituții financiare din Romania, a coordonat in 2014 activitatea de supraveghere a entităților financiare de pe Sectorul Instrumente și Investiții Financiare - ASF. A colaborat cu diverși furnizori de formare profesională autorizați de C.N.V.M./A.S.F. realizând cursuri destinate persoanelor care activează în piața de capital.
Investiția include suport de curs online de tipul share screen si suport din partea trainerului pe durata parcurgerii cursului, precum si diploma de participare.