Lichidarea daunelor în asigurările de clădiri şi bunuri

Data început
Data finalizării
Nr. de ore
16
Nr. de credite
0
Detalii curs

Programul îşi propune să abordeze principii şi metode de lichidare a daunelor la clădiri şi bunuri, folosite în România.Acesta cuprinde aspecte legate de modul de completare cu documente a dosarului de daună şi temeinicia solicitării acestora, metode de lichidare, posibilităţi de evaluare a pagubei, relaţia constatator-lichidator şi lichidator-asigurat. Pe baza cunoştinţelor acumulate prin participarea la acest program specialiştii pot să întocmească şi să verifice dosare de daună, să evalueze pagube şi să facă propuneri de despăgubire care să fie acceptate de asigurat. De asemenea, aceştia îşi îmbunătăţesc comunicarea cu inspectorii constatatori şi cu asiguratul sau reprezentanţii acestuia.

Cursul va fi organizat online prin intermediul Zoom, în intervalul orar: 15.00-19.00.

Obiectivul cursului
  • Conştientizarea de către cursanţi a importanţei activităţii de lichidare în instrumentarea unui dosar de daună.
  • Cunoaşterea de către beneficiari a etapelor obligatorii de parcurs înainte şi în timpul instrumentării, astfel încât să se poată evalua paguba şi stabili despăgubirea cuvenită.
  • Deprinderea abilităţilor de recunoaştere a riscului produs şi de încadrare a lui în riscurile asigurate prin poliţă.
  • Cunoaşterea a cât mai multe posibilităţi de manifestare a riscului asigurat şi a efectelor pe care acestea le au asupra clădirilor şi bunurilor.
  • Cunoaşterea modului de stabilire a dreptului la despăgubire.
  • Cunoaşterea metodelor de evaluare a pagubei constatate.
  • Deprinderea unor abilităţi de comunicare cu asiguratul, asiguratorul sau reprezentanţii acestora, astfel încât aceştia să înţeleagă şi să permită desfăşurarea corectă şi completă a activităţii de lichidare.
Grup țintă

Programul se adresează inspectorilor de daune care constată daune la clădiri, inspectorilor de daune care lichidează daune la clădiri sau inspectorilor de daună care au altă specializare şi doresc/urmează să lichideze dosare de daună la clădiri şi bunuri. Nivelul de experienţă necesar este îndeplinit dacă beneficiarul programului educaţional are cunoştinţe referitoare la modul de alcătuire şi construcţia clădirilor, cunoştinte acumulate la cursuri sau pe parcursul desfaşurării activitatii de constatare sau lichidare a daunelor. Studiile superioare tehnice sunt obligatorii, cele în facultăţi de construcţii constituind un avantaj.

Tematica

1 Instrumentarea daunei – etapa esenţială în procesul de lichidare

1.1 .Definiţie. Principii.

1.2. Necesitate. Scop.

1.3. Importanţă

2 Etape premergătoare

2.1. Documentare

3 Etapele instrumentării dosarului de daune

3.1.   Verificarea documentelor conţinute de dosar

3.2.   Identificarea riscului produs şi a circumstantelor producerii acestuia 

3.3.   Identificarea obiectului asigurat

3.4.   Stabilirea dreptului la despagubire cu identificarea persoanei care are acest drept

3.5.   Stabilirea întinderii avariilor produse de riscul asigurat şi a poziţiei acestora pe bunul asigurat

3.6.   Soluţii de reparaţie la clădiri în funcţie de riscul produs

3.7.   Evaluarea pagubelor

3.8.   Stabilirea valorii despăgubirii şi propunerea la plată

3.9.   Inchiderea dosarului de daună

3.10. Arhivarea dosarelor de daună

3.11. Noţiuni introductive de detectare a fraudelor în asigurări

4 Comunicarea cu asiguratul şi cu terţi

4.1. Comunicarea telefonică

4.2. Corespondenţa scrisă

Nume Trainer
Irinel DINU
Detalii Trainer

Cu o experiență de 21 de ani în instrumentarea dosarelor de daună din asigurări generale, de toate tipurile și pentru toate riscurile, a ocupat pentru perioade importante de timp funcții precum Director al Direcției de Daune din cadrul Ardaf S.A,. și mai apoi Astra S.A.. În prezent, ocupă funcția de Șef al compartimentului Daune din cadrul PAID România.

Investiție

Investiția include suport de curs online de tipul share screen si suport din partea trainerului pe durata parcurgerii cursului, precum si diploma de participare.

Preț cu TVA
524.00 RON
Serie Certificat
LDACB