Gradul de concentrare și tendințe anti-concurențiale pe piața asigurărilor. Studii de caz - România vs. UE

Data început
Data finalizării
Nr. de ore
6
Nr. de credite
0
Detalii curs

Seminarul aplicativ "Gradul de concentrare și tendințe anti-concurențiale pe piața asigurărilor. Studii de caz - România vs. UE" se adresează persoanelor care lucrează în domeniul concurenței (firme de consultanță, case de avocatură etc.) și are ca obiectiv prezentarea unor aspecte specifice, atât teoretice cât și practice, privind legislația din domeniul concurenței, precum şi prezentarea unor studii de caz în domeniul concentrărilor economice și a comportamentelor anti-concurențiale din perspectiva legislației specifice din domeniul concurenței.

Obiectivul cursului

La finalul seminarului, participanții vor cunoaște noțiunile specifice în ceea ce privește legislația în domeniul concurenţei, noţiuni teoretice și exemple practice privind utilizarea analizei economice privind practicile anti-concurențiale ale întreprinderilor și modalități de evaluare a concentrării piețelor.

Grup țintă

Programul este adresat deopotrivă practicienilor şi persoanelor cu atribuții de conducere din cadrul companiilor, firmelor de consultanţă în domeniul dreptului concurenţei şi caselor de avocatură, cât şi specialiştilor din mediul academic și institute de cercetare, prin prisma aprofundării tehnicilor de determinare a gradului de concentrare a pieţelor din perspectivă concurenţială.

Tematica

1. Teorie economică şi legislaţia concurenţei.
       - Practici anti-concurențiale. Exemple.
2. Abuzul de poziție dominantă.
       - Categorii de acorduri sau practici exceptate.
       - Amenzile. Sanctiuni aplicate persoanelor fizice.
       - Programul de clemență.
3. Performanțe economice versus grad de concentrare a pieței.
       - Indicatori de concentrare a pieței. Aplicații ale indicatorilor: Herfindahl-Hirchman, Comprehensive Concentration Index, ConcentrationRatio Index și Hall-Tideman Index.
       - Studiu de caz - Sectorul asigurărilor din România.
4. Studii de caz la nivel UE, România şi USA.
5. Sesiuni de întrebări și răspunsuri.

Nume Trainer
Mihail Bușu
Detalii Trainer

Mihail BUȘU – dr. în Statistică și dr. în Economie cu o experiență de 15 ani în mediul academic și 6 ani în domeniul concurenței. Dl Bușu a ținut cursuri de analize și strategii economice - politici concurențiale, matematici financiare, elemente de statistică și econometrie în cadrul Universității Financiar Bancare și a Academiei de Științe Economice din București. Totodată este  membru al grupului Economistul Șef din cadrul Consiliului Concurenței din România din anul 2010.

Investiție

Investitia include suport de curs online de tipul share screen si suport din partea trainerului pe durata parcurgerii cursului, precum si diploma de participare.

Preț cu TVA
400.00 RON
Serie Certificat
GCTACPA